Performance-ul ”Secrete de familie” caută să descopere acele povești care au fost îngropate în memoria colectivă a unei familii, istorii personale care nu sunt împărtășite nimănui, nici măcar aduse în discuție la obișnuitele reuniuni de familie. Acele evenimente declarate “moarte și-ngropate”, dar care, din cauza tăinuirii lor, nu dispar ci, dimpotrivă, ies la iveală atunci când te aștepți mai puțin, punându-și amprenta asupra vieții tale, influențându-ți sănătătea emoțională și afectând felul de a te raporta la lumea exterioară.

Performance-ul a avut loc pe 1, 2 ,3 ,4, 5 noiembrie 2019 de la ora 19.30 într-un apartament din cartierul Titan din București. Performance la care au participat aprox 15 spectatori/seară.

Text și documentare: Elena Vlădăreanu

Scenografia: Liliana Basarab

Multimedia: Petre Fall

Performeri: Carmen Lopăzan, Adrian Anghel

și Virgil Aioanei, Radu Daniel Caprini, Carmen Florescu, Cristina Toma

Regia: Robert Bălan

Producător: Asociația Art No More Sponsor: UNITER

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

Am dat întâmplător zilele trecute peste un articol intitulat chiar ”Secrete de familie”. O parte dintre povești erau asemănătoare cu cele pe care le veți auzi în această seară. Chiar e așa de comun?

Și îmi tot rulează în cap reclama cu Marius Manole: ”pentru mine e asta doar o poveste, dar e pentru ei asta a fost realitatea…” Sau ceva de genul ăsta…

Și, de când am primit textul pentru performance-ul ăsta, tot încerc să mă conving: ”E doar o poveste!” Dar nu-mi iese.

Și când mă gândesc cum fac să îi dau poveștii o formă artistică, totul mi se se pare fals. Artificial. Așa că da, hai să fie artificial. Până la urmă, e doar o poveste. (Mă rog, sunt patru.)

Și dacă cineva a avut curajul să o spună înseamnă că: ”gata, s-a eliberat?” Am citit undeva că doar a verbaliza SECRETUL poate întrerupe un lung șir în transmiterea transgenerațională a unei traume.

Și ce fac eu acum că știu că poveștile astea sunt reale ? Ar trebui să acționez cumva? Nu știu ale cui sunt, dar știu că e cineva acolo care…

Și mă întreb cum o să duci tu chestia mai departe? E doar o poveste, nu?

(Robert Bălan)