Muzică de alungat energii negative

– autointerviu cu ajutor de la spectatori –

Pe vremea când făceam emisiunea Zona Independentă la România Cultural, m-am gândit la un moment dat că aș vrea să fiu și eu de partea cealaltă a mesei, adică să fie cineva care să fie interesesat de chestiile mele artistice, chiar dacă nu sunt genul ”mainstream”. După aia, independenții au devenit ”cool”. Acum sunt oameni care se coboară de pe ”sfânta scândură” în ”pivnițe”, ceea ce până nu demult era ceva nemaivăzut.

Atunci îmi trecuse prin cap să fac o ghidușie. Să îmi iau singur interviu. Dar nu mi-am permis să duc ideea până la capăt. O duc acum. Pentru că uneori mi se face dor de job-ul de jurnalist.

Am cerut câtorva oameni care au fost la spectacolul meu ”Terapii în desfășurare. Vă rugăm păstrați liniștea” să îmi pună câte o întrebare legată de spectacol. Și eu fost cuminte și am răspuns. (Robert Bălan)

Călin Hentea: Ți-ai luat notițe imediat după experiențele medicale trăite pe la diverși doctori sau ai refăcut dialogurile/monologurile din memorie?

R. B: Nu mi-am luat niciodată notițe. Nu am vrut niciodată intenția să fac un spectacol despre asta. Notițe am luat mai târziu atunci când am intervievat câțiva oameni, special pentru acest performance. Dar și atunci am notat ideea principală, iar discursul l-am refăcut din memorie. De asta stilul tuturor poveștilor este asemănător.

Și pentru că nu am notat niciodată nimic, cu trei săptămâni înainte, după ce stabilisem deja data, ora și locul premierei, m-am trezit în fața unui document word în care era doar o listă de subiecte sau terapii pe care voiam să le abordez. Scenariul meu cu trei săptămâni înainte era compus din vreo 20 de cuvinte: ”kinetoterapie, brusturi, yoga, turmeric, ulei, pastile, urechi, plante, consult, biorezonanță…” ș.a.m.d. Și mai erau vreo două fragmente de text, cam plângăcioase, așa că am renunțat la ele. Aveam câteva idei despre niște acțiuni din spectacol. Și cam atât.

Dar a fost un exercițiu foarte util dup-aia. Și nici nu mi-a luat mult. Să văd ce mai rămâne în memorie din experiențele trăite sau povestite de alții. Și în prima zi în care m-am dus la spațiu să repet, pentru că eram cam nervos și nu mă puteam concentra, am căutat pe Youtube niște ”muzică de relaxare” . Am văzut atunci situația cu tot comicul și dramatismul ei, am văzut și stupiditatea situației dar și disperarea cuprinse în acțiunea aia: a asculta muzică de alungat energii negative. Era exact cum îmi închipuisem eu că trebuie să fie trebuie să fie spectacolul.

Mihaela Dancs: Ce te-a speriat cel mai tare, de ce ți-a fost cel mai frică atunci când ai primit diagnosticul?

R.B.: Habar n-am. N-am auzit prea bine ce a zis. Mie mi-e frică de doctori. Simpla idee a unei astfel de vizite e un motiv de anxietate. Îți dai seama că atunci când mi-a zis că am nu știu ce………..

Era clar: The End.

Roxana Marin: E un spectacol autobiografic?

R.B.: Parțial. Adică, până acum toate one man show-urile mele au fost strict autobiografice. Începând din clasa a 6-a, când l-am făcut pe primul, la banchet la final de an.

Inițial și ”Terapii…” se voia a fi autoficțional. (Cred că termenul e mai bun). După aia mi-am dat seama că e prea puțin, că vreau să merg mai departe. Am făcut niște interviuri… Am folosit chestii pe care mi le aminteam din discuții private sau lucruri auzite întâmplător. Am combinat povești, idei, păreri. Acum nu mai știu ce, al cui e. Dar nu mai e numai despre mine.

Maria Mora: Cum crezi că se poate rezolva acest carusel de rețete trimiteri medicamente?

R.B: Dacă ar fi după mine, eu aș elimina tot ce ține de bussiness din educație și sănătate. Rahatul ăsta cu probe de sânge puse în cutia frigorifică de mici și duse cu Matiz-ul la laborator nu mi se pare că e util pentru nimeni. Sistemul medic de familie – medic specialist – investigatii – medicamente – etc. pare logic pe hârtie. În realitate, a devenit o cursă – nu în folosul pacientului, nici în favoarea profesionalismului medicului – despre ”cine decontează cel mai mult”. Nu știu care e soluția. Dar cu siguranță nu privatizarea totală… (Acum e parțială.)

Andreea Chiriac Hentea: Ce sfat i-ai oferi unui tip care abia stă să înceapă turneul pe la doctori?

R.B.: Fără sfaturi. E foarte nasol când toți din jur știu ce e cel mai bine pentru tine. Te așezi și tu pe banchetă acolo cu toți suferinzii și hop apare cineva care știe ce trebuie să faci, unde să te duci. Și asta cu zeci de păreri e și un motiv de creștere a îngrijorării: un medic zice una, un altul zice altceva, mai auzi opinii și de la alții care știu ei mai bine, mai citești și pe net și vezi că e altfel. Și pân la urmă pe cine crezi? Ce faci?

(P.S. Dragă Andreea, răspunsul de mai sus era doar așa ca să nu mă fac de râs în public. Dă-mi numărul tipului că abia aștept să-i povestesc. Știu exact ce trebuie să facă. )

va continua…

Foto: Petre Fall