În numele Tatălui


afis
În numele Tatălui

Documentare și text: Elena Vlădăreanu
Cu: Virgil Aioanei, Carmen Florescu, Ozana Oancea
Scenografia: Elisabeta Gëdo

Regia: Robert Bălan

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Producător: Asociația Art No More
Parteneri: Tranzit.ro, Casa de pariuri literare
Finanțator: Uniter

Spectacol nerecomandat sub 16 ani. Pentru fiecare reprezentație sunt disponibile 30 de locuri

Durata: 1h 30 min

_DSC1712Fie că îți iei libertatea de a refuza o religie, fie, dimpotrivă, ești practicant, la un moment dat se va vorbi și decide în numele tău, va trebui să dai socoteală. ”În numele Tatălui” este despre oameni și despre istorii personale, despre cum mediul religios interferează cu viața intimă, profesională și socială, despre schimbări, acceptări și suferință, despre formare și ”zestre culturală” A vorbi despre religie și identitate religioasă într-un moment în care a fi religios echivalează cu a susține public o agendă politică cel puțin controversată este un act de curaj. A împacheta confesiunile și opiniile și amintirile unei vieți religioase intense și active, cu bune și cu rele, într-un spectacol de teatru este atât un prilej de asumare a religiei ca dimensiune esențială a vieții private, cât și un start al dialogului.

Foto: Horia Tudor

Festivalul International de Teatru Sibiu 2019, Festivalul Național de Teatru 2018, Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași 2018, East by East Cluj 2018, Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent 2018.

4 premii la Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent 2018 (cel mai bun spectacol, cel mai bun actor – Virgil Aioanei, cea mai bună actriță – Ozana Oancea, premiul pentru dramaturgia spectacolului – Elena Vlădăreanu)
.

Despre spectacol:

În numele Tatălui refuză să acuze sau să apere o religie sau un comportament, panoramează nevoi şi tare care se dezvoltă simbiotic în jurul ideii de credinţă şi al formelor instituţionale ale acesteia. Regizorul Robert Bălan alege să accentueze civilismul spectacolului său, să-i sterilizeze (aproape) complet teatralitatea, pentru a facilita accesul spectatorului la dezbatere şi confesiune deopotrivă, astfel că show-ul trece din starea civilă performativă în starea civilă pur şi simplu, anulînd aplauzele şi continuînd firesc discuţia, dincolo de scenariu, cu publicul. Trecerea de la teatru la realitate se face lin, fără ca schimbarea paradigmei să fie ostentativă.

Oana Stoica – Dilema Veche

E un subiect de acută actualitate în societatea românească de azi, caracterizată de o covîrșitoare majoritate declarată religios-practicantă, dar și cu un segment ateu aparținînd cu precădere generației tinere urbane. Spectacolul expune fațetele dogmei constrîngătoare și practicile excluderii și anatemizării celor situați extra muros față de norma majorității.

Oana Cristea Grigorescu – Observator Cultural

Rezultat al unei documentări intense, În numele Tatălui (pe un text de Elena Vlădăreanu, în regia lui Robert Bălan) pune în discuție identitatea religioasă, într-o serie de cercuri concentrice care ajung la cîțiva numitori comuni: relația cu sexualitatea (hetero- și homosexualitate) și corpul propriu, pe de o parte, și apartenența la o comunitate, la o familie spirituală mai largă, dătătoare de sens în același timp în care forțează conformarea.

Iulia Popovici – Observator Cultural

Despre conceptul spectacolului ne spune regizorul Robert Bălan: „E primul spectacol din proiectul finanțat de AFCN, «Teatru intim». E un proiect care merge pe două componente ce țin de intimitate: temă și mod de prezentare. E un spectacol fără acțiuni scenice, decor, muzică, lumină, aplauze la final. E un spectacol alcătuit din mai multe mărturii, iar scopul meu principal a fost să nu distrug textul cu nu știu ce intervenții teatrale.

Maria Sârbu – fnt.ro

Fiecare experiență e zguduitoare, indiferent dacă se naște din iubire, suferință, revoltă, indiferent dacă se îndreaptă împotriva ipocriziei cultului, a propriei neputințe sau a formei pe care credința o îmbracă. Profund personală și, în același timp, recognoscibilă, suita de mărturisiri obligă la analiză.

Nicoleta Munteanu – Alecart

Confesiuni sensibile despre viața personală, spiritualitate, homosexualitate, mărturii care copleșesc spectatorul și îl îndeamnă spre introspecție, ale unei categorii de oameni  disprețuiți în general de hipsteri, de artiști și de vizionarii prezentului, atât de prinși în propria lor modernitate, încât uită de calitatea umană a celuilalt, a dreptcredinciosului care devine, pentru ei, barbar.

Carmen Tărniceru – Blog Teatrul Luceafărul